marți, aprilie 8, 2025

35.000 de voluntari de la nivelul județului Cluj sunt așteptați la Ziua de Curățenie Globală

- Advertisement -spot_img
Must Read

Miercuri, 29 august a.c., la stadionul Cluj Arena, a avut loc conferința de prezentare a proiectului de implicare socială la nivelul județului Cluj: Ziua de Curățenie Globală – World Cleanup Day.

            Consiliul Județean Cluj, în calitate de susținător al acestei inițiative, promovează alături de organizatorii și partenerii instituționali ai proiectului – toate cele 81 de U.A.T.-uri clujene, respectiv de cei privați – Bosch, De’Longhi, Sykes și Kaufland, mobilizarea în data de 15 septembrie a.c. a unui număr cât mai mare de voluntari din județul Cluj, ținta fiind de 35.000 de persoane. Toți aceștia sunt așteptați să contribuie la atingerea scopului comun al proiectului, respectiv ecologizareamediului înconjurător, în special a domeniului public (păduri, terasamente, maluri, liziere, etc.). La nivel național, 1 milion de români sunt invitați să curețe România la cea mai mare mișcare civică de pe Glob.

Un element unic și specific județului Cluj îl reprezintă faptul că acțiunea de colectare a deșeurilor se va realiza în mod selectiv, pe două fracții: reciclabile și menajere.

            „Îmi doresc ca un număr cât mai mare de clujeni să răspundă pozitiv acestei invitații, să se mobilizeze și să se alăture campaniei de ecologizare. Îndemn toți românii să participe activ la  Ziua de Curățenie Globală programată în data de 15 septembrie”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

            Până în prezent, la nivelul județului Cluj au fost înregistrate/cartate cca. 250 de mormane de deșeuri, din totalul celor 1.600 semnalizate în întreaga țară. Cartarea acestora va continua și în perioada următoare, cei preocupați de protejarea mediului înconjurător având la dispoziție aplicația gratuită „World Cleanup”.

            Atașăm materialul prezentat în cadrul conferinței de prezentare a proiectului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Ziua Internațională a Romilor, marcată la Turda și Câmpia Turzii

Ziua internațională a romilor este sărbătorită anual de comunitatea internațională, la 8 aprilie, în cinstea recunoașterii culturii, istoriei și...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -