La 11 septembrie 2001 au avut loc cele mai sângeroase atacuri din istorie, comise de organizaţia jihadistă Al-Qaida. Două avioane au lovit cele două turnuri ale World Trade Center din New York, un al treilea a atins Pentagonul, iar al patrulea, care ar fi ţintit Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Shanksville, statul Pennsylvania.
„Ştiu că pentru cei care au pierdut pe cineva 21 de ani sunt în acelaşi timp o eternitate şi un timp atât de scurt’, a declarat liderul democrat de pe podium, sub o ploaie uşoară.”Nu vom uita niciodată, nu vom renunţa niciodată. Angajamentul nostru de a preveni un alt atac asupra Statelor Unite este fără sfârşit”, a declarat, conform Digi 24, liderul american.
„Cursul istoriei americane s-a schimbat în acea zi”, a continuat Biden. Dar ceea ce nu s-a schimbat sunt „caracterul acestei naţiuni”, „sacrificiile, dragostea, generozitatea” de care sunt capabile Statele Unite, a adăugat el.
„Astăzi nu este despre trecut, ci despre viitor”, a asigurat Joe Biden, cerându-le americanilor să apere democraţia, garantul libertăţii pe care teroriştii au vrut să o „îngroape sub foc, fum şi cenuşă”.
Foto: 9/11 Memorial & Museum