Jucătorii de tenis din Rusia şi Belarus vor fi interzişi la Wimbledon

0
248
The Championships logo surrounded by ivy on ahead of The Championships 2018 at The All England Lawn Tennis Club, Wimbledon. Day -12 Wednesday 20/06/2018. Credit: AELTC/Thomas Lovelock.

După discuții cu Guvernul Marii Britanii, All England Lawn Tennis Club (AELTC), organizatorul turneului de la Wimbledon, a decis să-i excludă pe jucătorii din Rusia şi Belarus.

După cum precizează Sky Sports, această decizie vine pe fondul războiului declanșat în Ucraina și este prima de așa natură luată în lumea tenisului.

În aceste condiții, de pe iarba londoneză vor lipsi nume importante ale sportului alb. La masculin vor absenta rușii Daniil Medvedev (locul 2 ATP) și Andrey Rublev (locul 8), iar la feminin nu vor putea fi prezent bielorusele Aryna Sabalenka (locul 4 WTA), și Victoria Azarenka (locul 18), plus rusoaicele Anastasia Pavlyuchenkova (locul 15), Daria Kasatkina (locul 26) și Veronika Kudermetova (locul 29).

În cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial, organizatorii și-au motivat decizia pe baza războiului provocat de Rusia, susținută de Belarus, în Ucraina.

”Suntem conștienți că este dificil pentru jucătorii afectați și e regretabil că ei suferă din cauza acțiunilor liderului Rusiei. Am analizat și alte măsuri care ar fi putut luate în concordanță cu îndrumarea Guvernului Marii Britanii, însă, având în vedere magnitudinea turneului, e important să nu permitem sportului să fie folosit pentru a promova regimul Rusiei.

Având în vedere preocupările noastre pentru siguranță publicului și a jucătorilor, nu credem că oricare altă decizie ar fi fost potrivită”, a transmis președintele turneului, Ian Hewitt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.