Primăria Municipiului Turda, Salina Turda și Compania de Apă Arieș au fost ieri gazdele delegației Parlamentului European, formată din 11 deputați europeni din Germania, Olanda, Portugalia și România și membri ai secretariatului Comisiei REGI. Aceștia au realizat o vizită de lucru pe șantierul Autostrăzii Sebeș Turda și la Salina Turda. Alături de delegația europeană și reprezentanții municipalității a fost prezent și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
În cadrul conferinței care a avut loc în amfiteatrul Salinei Turda am prezentat toate proiectele pe care le derulăm, atât cele cu finanțare europeană cât și cele guvernamentale și locale. Conducerea Salinei Turda le-a prezentat oficialilor rezultatele și perspectivele de dezvoltare a celui mai important obiectiv turistic al Turzii, iar Compania de Apă a prezentat modul în care s-au implementat cu succes proiectele europene derulate de societate și cele care urmează a fi implementate, în valoare de peste 270 de milioane de euro.
Oficialii europeni au fost impresionați de determinarea echipei noastre, de Salina Turda și de potențialul de dezvoltare al orașului nostru, asigurându-ne de tot suportul lor în ceea ce privește colaborarea cu instituțiile europene.
Delegația REGI formată din oficiali ai Parlamentului European, Comisiei Europene și Direcțiilor Generale ale Uniunii Europene are ca scop evaluarea modului în care proiectele de investiții cu finanțare europeană au asigurat prosperitate la nivelul comunităţii regionale şi locale din acestă parte a țării. Proiectele europene derulate la Turda reprezintă un exemplu de bune practici în ceea ce privește implementarea lor.