Avram Gal: România se află într-un moment istoric de răscruce. După ani de pendulare între Bruxelles și Washington, urmează, se pare, o decizie radicală: fie rămânem ancorați în parteneriatul real cu SUA, fie ne aruncăm, fără niciun control, în brațele ideologiei progresist-globaliste impusă de Bruxelles – cu un Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, servil până la os rețelei Soros.
Cine este, de fapt, Nicușor Dan? E masca perfectă: tehnocrat insipid, fără viziune, dar perfect manipulabil. Un produs curat al „incubatorului Soros”, crescut sub pătura ideologică a Alinei Mungiu-Pippidi și validat mediatic de întreaga rețea de ONG-uri și think tank-uri care, de ani de zile, subminează statul român în numele „reformelor” și „modernizării europene”. Dar nu e nimic modern aici — e doar o schemă de reîmpachetare a neocolonialismului progresist, livrată prin fețe noi și limbaj tehnic.
Aceeași rețea care l-a propulsat pe Iohannis, artizanul îndepărtării României de suveranitate și de orice urmă de demnitate externă, și-a găsit acum succesorul ideal: Nicușor Dan. Și o recunoaște chiar el, fără jenă, în ieșirile publice în care îl laudă pe Iohannis ca „model”. Așadar, tot ce înseamnă obediență față de Bruxelles, marginalizarea Bisericii, distrugerea identității naționale și tăcerea slugarnică în fața umilințelor externe va continua — poate chiar mai eficient, pentru că Dan este mai maleabil și lipsit de opoziție internă.
Între timp, lumea se schimbă. Donald Trump este din nou președintele Statelor Unite, iar Washingtonul a început deja curățenia: Soros, ONG-urile lui, experimentele sociale progresiste sunt oficial dușmanii de stat. SUA nu vor mai arunca bani pe „parteneriate strategice” cu țări care își bat joc de ele în numele unor agende importate de la Berlin sau Paris. Cine nu e cu America, nu mai primește nimic. Cine lucrează pentru rețelele lui Soros, e tratat ca un cal troian.
Ce înseamnă asta pentru România, dacă va avea un președinte ca Nicușor Dan? O răcire evidentă a relației cu SUA. Pierderea încrederii. Stoparea colaborării reale în domeniul militar și economic. Închiderea ușilor pentru investiții strategice. Scurtcircuitarea canalelor de securitate. Iar într-un climat internațional exploziv, în care Rusia și China își împart teritoriile gri, o Românie izolată și lipsită de sprijin american e o Românie vulnerabilă, marginală și, mai grav, dispensabilă.
România are de ales: fie merge pe drumul suveranității, al interesului național și al alianței reale cu SUA — fie acceptă să fie condusă de un exponent anonim al rețelei Soros, succesorul politic al lui Iohannis, și să devină o provincie fără voce într-un imperiu european distopic.
Încă mai avem timp. Dar nu mult!
P.s. România este a românilor!
