sâmbătă, martie 15, 2025

PSD: Femeile social-democrate, unite pentru viitorul României

- Advertisement -spot_img
Must Read

În data de 12 martie, la Palatul Parlamentului, a avut loc „Întrunirea Națională a Organizației Femeilor Social Democrate” (OFSD), un eveniment de amploare care a reunit reprezentantele organizațiilor județene OFSD din întreaga țară, alături de doamnele parlamentar, primar, membri ai Guvernului și candidatul la Președinția României, domnul Crin Antonescu.

În calitate de președinte OFSD Cluj, am avut onoarea de a participa la aceste dezbateri esențiale pentru consolidarea rolului femeilor în politică și administrație. Discuțiile s-au concentrat pe strategii și direcții de acțiune concrete, dintre care amintim:

1️⃣ Campania pentru alegerile prezidențiale, cu accent pe mobilizarea electoratului feminin;
2️⃣ Consolidarea identității și percepției publice a PSD;
3️⃣ Promovarea Programului Guvernamental, cu accent pe măsuri dedicate femeilor și familiilor;
4️⃣ Inițiative sociale menite să sprijine categoriile vulnerabile;
5️⃣ Susținerea educației tinerilor și a inițiativelor sociale;
6️⃣ Promovarea sănătății familiei, femeilor și copiilor prin politici publice coerente;
7️⃣ Îmbunătățirea activității organizatorice a OFSD, pentru o mai mare eficiență în implementarea obiectivelor asumate.

Într-un context politic dificil, femeile social-democrate joacă un rol esențial în promovarea valorilor fundamentale ale partidului: stabilitate, progres,echitate și justiție socială. Am subliniat, în cadrul intervenției mele, importanța implicării reale a femeilor în procesul decizional, dincolo de simple declarații de susținere. Este momentul ca această susținere să se concretizeze prin măsuri legislative clare și printr-o reprezentare echilibrată în administrație și politică.

Domnul Crin Antonescu ne-a asigurat că, în calitate de viitor președinte al României, va susține o reprezentare echitabilă a femeilor în viața politică, inclusiv prin sustinerea publică a inițiativelor legislative dedicate.

OFSD își reafirmă angajamentul de a sprijini femeile în atingerea potențialului lor politic și social, contribuind activ la dezvoltarea unei Românii echitabile, în care drepturile și oportunitățile sunt respectate și promovate.

OFSD #PSD #FemeileÎnPolitică #RomâniaÎnainte

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Copaci smulși din rădăcini, de vântul care a bătut joi la Cluj

Copaci smulși de vânt, în Parcul Feroviarilor din Cluj-NapocaMai mulți copaci din Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca au fost smulși...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -