Avram Gal , PSD: Participarea președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, la summit-ul de la Kiev prin videoconferință, în timp ce alți lideri europeni au fost prezenți fizic, ridică întrebări semnificative despre coerența și implicarea României în afacerile europene. Această situație este cu atât mai emblematică cu cât, săptămâna trecută, Bolojan a participat fizic la o întâlnire la Paris, în timp ce ceilalți participanți au optat pentru conectare virtuală.
În aceste împrejurări, câteva puncte critice de analiză se pot desprinde:
Percepția de incoerență diplomatică
Contrastul dintre cele două evenimente poate fi interpretat ca o lipsă de strategie sau priorizare în politica externă. Participarea fizică la Paris, când alții au fost virtuali, sugerează că România a considerat acel summit mai relevant sau și-a asumat un rol proactiv. Însă absența fizică la Kiev, într-un context în care aliații europeni și-au demonstrat solidaritatea prin prezența directă (într-o zonă afectată de conflict), poate transmite un mesaj ambiguu despre angajamentul României față de securitatea colectivă și sprijinul pentru Ucraina.
Implicații simbolice și politice
În diplomație, prezența fizică are valoare simbolică puternică, mai ales în contexte geopolitice sensibile. Summit-ul de la Kiev are, fără îndoială, o dimensiune politică și de solidaritate marcată, având în vedere războiul din Ucraina. Faptul că reprezentantul României a participat virtual, în timp ce liderii europeni si chiar ai altor state din comunitatea internațională au fost prezenți, poate fi perceput ca o subestimare a importanței momentului sau ca o lipsă de curaj politic. Acest lucru ar putea afecta imaginea României ca partener de încredere în regiune.
Comparația cu summit-ul de la Paris*
Prezența fizică la Paris, în condițiile în care alții au participat online, ar putea indica faptul că România a avut un interes strategic major în acel forum (de exemplu, legat de agricultură, energie sau securitate europeană). Totuși, lipsa unui mesaj clar despre motivele diferențelor de abordare între cele două evenimente lasă loc speculațiilor despre o planificare haotică sau o comunicare slabă între instituții.
Riscul de a marginaliza rolul României
România este un actor cheie în zona Mării Negre și un susținător declarat al Ucrainei. Absența de la o prezență fizică la Kiev ar putea slăbi percepția că Bucureștiul joacă un rol central în gestionarea crizei regionale. Într-o perioadă în care solidaritatea europeană este testată, astfel de gesturi (sau absența lor) au rezonanță pe termen lung.
Situația expune o problemă de comunicare și coordonare a politicii externe românești. România, ca vecin direct al zonei de conflict și țară care a sprijinit Ucraina din prima zi a invaziei ruse, trebuie să fie prezentă fizic la orice discuții relevante privind Ucraina, nu doar ca gest de solidaritate, ci și pentru a-și consolida poziția de actor regional credibil. Prezența virtuală în locul celei fizice, în condițiile în care alți lideri europeni și-au asumat riscul unei deplasări la Kiev, transmite involuntar un semnal de pasivitate sau indecizie. Pentru a evita marginalizarea și a menține influența sa, România trebuie să alinieze simbolurile diplomației cu angajamentul său declarat – mai ales într-un context în care fiecare decizie este analizată prin prisma războiului din apropierea granițelor sale.
