Un accident grav s-a produs pe Autostrada A3 în apropiere de Turda. Un bărbat a pierdut controlul mașinii pe un carosabil umed, fiind acroșat de alte două vehicule. Trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri. Circulația a fost deviată pentru efectuarea cercetărilor.
Accidentul a survenit pe sensul de mers dinspre Gilău înspre Turda. La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, unde au găsit cinci autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Trei persoane au fost consultate de către echipajele de prim-ajutor, ulterior fiind transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Salvatorii spun că potrivit primelor evaluări acestea prezentau afecțiuni ușoare.
”Pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile de carburant, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice privind siguranța persoanelor implicate în accident”, arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Accident cu trei mașini pe Autostrada Transilvania. Trei persoane au ajuns la spital
IPJ Cluj: Accidentul a avut loc în jurul orei 16.15, la km 26, pe sensul de mers Gilău către Turda. În urma primelor cercetări desfășurate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil acoperit cu apă și grindină, derapând, ulterior rămânând imobilizat pe partea carosabilă. Autoturismul a fost acroșat de alte două autovehicule. În urma evenimentului a rezultat rănirea a unei pasagere de 17 ani, din autoturismul condus de barbatul de 43 de ani, precum si a doi pasageri de 42 și 53 de ani, aflați într-un alt autoturism.