vineri, ianuarie 10, 2025

Trei tineri răniți într-un accident la Câmpia Turzii, în noaptea de Crăciun

- Advertisement -spot_img
Must Read

Trei tineri au fost răniți în urma accidentului de la Câmpia Turzii, în noaptea de Crăciun. Au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Trei tineri răniți într-un accident la Câmpia Turzii

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Câmpia Turzii.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.

Polițiștii au transmis cum s-ar fi produs accidentul rutier:

„Din cercetările preliminare s-a constatat că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, în momentul pornirii de pe loc, în timpul  unei manevre de întoarcere peste marcajul continuu care separă sensurile de mers a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care se deplasa în direcția orașului Luduș.
A rezultat rănirea a trei pasageri din autoturismul tânărului de 19 ani. Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, au adăugat reprezentanții IPJ Cluj.

VEZI VIDEO AICI!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Zbor nou pe ruta Cluj-Napoca – Castellon, din această vară

Comunicat de presă - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță introducerea noii rute Cluj-Napoca – Castellón, operate în premieră...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -