La final de an, Consiliul Județean Cluj direcționează peste 2 milioane de lei către primării, sumă corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit.
Reunit în ședință extraordinară miercuri, 13 decembrie 2023, Consiliul Județean Cluj a aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 2.032.970 de lei corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2023.
CJ Cluj redirecționează peste două milioane de lei primăriilor din județ. Pe ce vor fi cheltuiți banii?
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Aceste fonduri contribuie la materializarea unor proiecte locale, aducând beneficii comunităților din județ. Fiecare leu contează, mai ales când răspunde unei nevoi concrete sau aduce un plus de bunăstare clujenilor”.
Fondurile alocate de forul administrativ județeansunt destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală, programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și cheltuielilor de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
„Fac din nou precizarea, proiectul nu este despre susținerea proiectelor locale diferențiat sau despre faptul că noi trebuie să reabilităm drumuri comunale, școli sau alte obiective care sunt în atributul primăriilor. Noi avem aici rolul doar de parteneri. Mai mult, aceste sume nu avem obligația să le dăm spre primării. Practic, efortul principal pe care îl facem este acela că nu oprim, din suma comunicată, nici măcar un leu din acești bani, ci, așa cum este ea, o alocăm direct către commune, chestiune pe care nu am fi obligați să o facem. Facem tot posibilul ca tot ce se adună la bugetul județului să alocăm, ca și anii trecuți, către primării. Dacă ar fi fost o sumă mai mare, și alocările puteau fi mai mari. Cotele defalcate ne vin în funcție de ce se adună la Direcția de Finanțe și cred că facem bine că dăm toată suma către comune, acesta este un efort în sine”, a arătat președintele CJ, în ședința consiliului județean.
Fondurile alocate de forul administrativ județean sunt destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală, programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și cheltuielilor de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.