Vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar atingerea acesteia se va realiza prin creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare, conform Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), scrie stiri.tvr.ro.
Proiectul la nouă lege a pensiilor prevede egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbați la 65 de ani, până în 2035.
În documentul lansat de Ministerul Muncii mai scrie că vârsta de pensionare s-ar putea mări treptat, în funcție de creșterea speranței de viață în țara noastră. Inițiatorii susțin că toate pensiile vor fi egale sau măcar comparabile în funcție de contribuție și vechimea în muncă.
Pensionările anticipate vor fi limitate. Iar prelungirea anilor de muncă vor asigura veniturile pentru sistemul de pensii.
Ministerul Muncii propune că vârsta de pensionare a femeilor să se egalizeze treptat cu cea a bărbaților, de la 63 de ani la 65 până în 2035. Asta pentru a respecta principiul echitații. La vechime și contribuții egale, pensii egale. De asemenea, atât femeile cât și bărbații vor putea lucra până la 70 de ani la stat, cu un acord special al angajatorului.
Femeile care au născut și au crescut copii ar beneficia de reduceri ale vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, dar nu mai mult de 3 ani și 6 luni.
Ministrul Familiei, Natalia Intotero: Până în 2035 mai e mult, pentru femeile cu mai mulți copii cred și eu că trebuie să existe mai multă susținere, pentru că este o prioritate creșterea natalității.