vineri, ianuarie 10, 2025

Bulgaria, condamnată la CEDO pentru că nu a recunoscut căsătoria între două femei. România e în aceeași situație!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Bulgaria pentru refuzul de a recunoaşte căsătoria încheiată de două femei în afara ţării, transmite AFP, conform Agerpres.

Bulgaria, condamnată la CEDO pentru că nu a recunoscut căsătoria între două femei. România e în aceeași situație!


CEDO a fost sesizată de două femei cu cetăţenie bulgară care se căsătoriseră în 2016 în Marea Britanie, unde trăiau de şapte ani. În prezent, ele locuiesc la Sofia.

În plângerea adresată Curţii de la Strasbourg, ele denunţau refuzul autorităţilor bulgare de a le înscrie în registrul de Stare Civilă cu menţiunea ‘căsătorită’, şi explicau că nu pot beneficia de protecţia juridică la care considerau că au dreptul.

Judecătorii CEDO le-au dat câştig de cauză şi au condamnat statul bulgar pentru încălcarea drepturilor care garantează respectarea vieţii private şi familiale, înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (articolul 8).

Completul CEDO a decis în unanimitate că această constatare constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru daunele moral suferite de reclamante, şi a condamnat Bulgaria să le achite acestora 3.000 de euro drept cheltuieli de judecată.

Cazul României
România a contestat recent decizia CEDO prin care era condamnată pentru nelegalizarea parteneriatelor între persoane de același sex.

Apelul înaintat de guvernul român contra hotărării Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care-i dispunea României să le acorde recunoaștere și protecție legală familiilor homosexuale, într-un proces implicând 21 de cupluri homosexuale, este rușinos, a comentat Asociația Accept.

Patru culte creștine au cerut Guvernului să conteste decizia CEDO din mai 2023 prin care României i se pune în vedere să ofere o formă de recunoaștere așa-ziselor familii formate din persoane de același sex. Liderii celor patru culte creștine (Cultul Creștin Penticostal, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste, Biserica Creștină după Evanghelie, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea) au trimis câte o scrisoare deschisă premierului Ciolacu, ministrului de Externe și președinților celor două camere ale Parlamentului.

Citeste si: Decizie CEDO de ultim moment: România, OBLIGATĂ să recunoască căsătoriile între persoanele de același sex!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Patru mașini s-au făcut praf într-un accident grav, pe centura Vâlcele-Apahida. Doi copii mici au ajuns la spital

❗️Accident cu patru mașini pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un accident de circulație a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida. ISU Cluj...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -