vineri, ianuarie 10, 2025

METEO: Val de căldură persistent, temperaturi maxime de până la 40°C, în următoarele zile

- Advertisement -spot_img
Must Read

18, 19 și 20 august

🟨 COD GALBEN

📍 sudul, sud-estul și local estul țării

🌡 Vineri, sâmbătă și duminică, în jumătatea sudică a Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, sudul și estul Moldovei și în partea continentală a Dobrogei, vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-36°C și izolat 37°C, iar cele minime nu vor coborî sub 20°C, caracterizând nopți tropicale. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

ℹ️ Notă: vremea va fi călduroasă (maxime de 32-34°C), iar disconfortul termic – local accentuat și în zona Câmpiei de Vest.

METEO: Val de căldură persistent, temperaturi maxime de până la 40°C, în următoarele zile

*

21-26 august

🟧 COD PORTOCALIU

📍 sudul Olteniei și al Munteniei

⚠️ În intervalul menționat, pe arii extinse în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Călărași, precum și în municipiul București, se vor înregistra temperaturi maxime, în general, de 38-39°C, iar local, în Lunca Dunării, 40°C. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale (minime termice peste 20°C).

🟨 COD GALBEN

📍 zonele de câmpie și podiș

🌡 Pe parcursul săptămânii următoare, valul de căldură va fi în extindere și intensificare, cuprinzând toate regiunile. În zonele de câmpie și podiș va fi caniculă, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37°C, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Zbor nou pe ruta Cluj-Napoca – Castellon, din această vară

Comunicat de presă - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță introducerea noii rute Cluj-Napoca – Castellón, operate în premieră...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -