vineri, ianuarie 10, 2025

David Popovici, după Campionatele Mondiale: ,,Prefer să fiu așa decât să fiu un robot perfect, care câștigă întotdeauna!” Bravo, copile! Un discurs exemplar și foarte matur

- Advertisement -spot_img
Must Read

Înotătorul David Popovici a avut un nou discurs atipic față de majoritatea sportivilor după Campionatul Mondial din Japonia.

Sportivul de 18 ani a vorbit cu multă luciditate despre tot ce s-a petrecut la această ediție a mondialului.

David Popovici, după Campionatele Mondiale: ,,Prefer să fiu așa decât să fiu un robot perfect, care câștigă întotdeauna!” Bravo, copile! Un discurs exemplu și foarte matur

„Cred că prefer să fiu un sportiv mai degrabă complet sau mai complex, învățând să pierd, cum să gestionez o pierdere și să pot să învăț din asta. Prefer să fiu așa decât să fiu un robot perfect, care câștigă întotdeauna.

Cum vorbeam și cu antrenorul meu ieri, e într-un mod bizar, eliberator cumva, să știu că nu sunt perfect, să pot să scap pentru o vreme de așteptările pe care mi le-am impus și creat eu mie.

Parcă e o gură de aer proaspăt să mai simt și cum e așa, să-mi demonstrez că, băi, nu vine totul la pachet și gata! Trebuie să muncesc pentru ce vreau să ating.

Să fii într-o finală de Campionate Mondiale sau Jocuri Olimpice e o mare realizare și nu trebuie să o iau ca atare. Trebuie să fiu recunoscător pentru locul meu aici, să fiu conștient că am muncit pentru el și în același timp să fiu conștient că pot munci și mai mult în continuare pentru a mă impune din nou la cel mai înalt nivel”, a spus David Popovici, conform GSP.ro.

El spune că are acum două variante, să-și plângă de milă sau să învețe din greșeli.

”Sunt mai motivat ca niciodată. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar nu mi-ar prii. Așa că da, trebuie să-mi iau și niște timp liber să văd ce fac cu el. Asta e dilema acuma cum îmi umplu timpul liber pentru că sunt atât de obișnuit cu munca în fiecare zi.

Acum am două opțiuni: stau să îmi plâng de milă, ascult consolările oamenilor, care își fac mai multe griji pentru mine decât îmi fac eu. Sincer, am oameni mai necăjiți pentru mine decât sunt eu dezamăgit sau ceva cum nu sunt de altfel, pentru că e un concurs și așa merg concursurile, cineva trebuia să ia și locurile patru și șase. A doua opțiune e să mă gândesc la cum m-am simțit pe ultimul bazin din 200, pe ultimul sfert din 100 m și las acel sentiment să mă conducă, să fie focul pentru ce urmează să antrenez”, a mai spus sportivul.

Citeste si: David Popovici s-a clasat doar pe locul 6 în finala de 100 m liber, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka. Sportivul nostru deține recordul mondial la această probă

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -