Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care completează legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi care prevede sancţionarea cu amendă şi suspendarea activităţii localurilor publice pentru comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori, relatează News.ro.
E oficial: Localurile care vând băuturi alcoolice minorilor vor avea activitatea suspendată!
1991, în sensul stabilirii drept contravenţie a comercializării sau oferirii cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, de către unităţile autorizate să comercializeze băuturi alcoolice.
Potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului, va constitui contravenţie comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice.
Amenzile prevăzute sunt între 100 lei şi 500 lei, cât şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
În această situaţie, sesizarea va putea fi făcută şi de către organele de ocrotire socială.
Pe 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege.