Militarii din Baza 71 Aeriană au participat astăzi la ceremonia militară si religioasă organizată in garnizoana Câmpia Turzii, unde au despus coroane la monumentul eroilor, în prezența comandantului bazei, comandor Călin Hulea.
„Această zi specială, în care celebrăm praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, are o încărcătură emoţională puternică pentru poporul român. Cu acest prilej, aducem piosul nostru omagiu, ostaşilor şi tuturor celor care au scris cu sânge paginile de istorie ale poporului român, prin sacrificiu propriu, apărând libertatea, credinţa strămoşească, pământul ţării şi idealul de unitate al românilor.
Omagiem astăzi, sacrificiul lor înălţător şi le păstrăm vie amintirea atât prin comemorarea lor la această ceremonie, cât şi prin faptul că vom continua să luptăm pentru integritatea ţării şi a valorilor naţionale.”
În paginile istoriei îi vom aminti şi pe eroii căzuţi la datorie în teatrele de operații sau în misiuni, iar astăzi, cu tristețe îl comemorăm pe colegul nostru căpitan Cosmin Constantin Scorțea, care în urmă cu un an a plecat prea devreme dintre noi în escadrila din ceruri.
Glorie veşnică eroilor neamului!
Dumnezeu să îi odihnească în pace!
Text: Andreea ONIȚA
Foto: Alexandru AIOANEI