Sâmbătă, 20 mai, clubul Șoimii Câmpia Turzii a participat la Timișoara, la ultima etapă din returul Campionatului Regional de Mini Rugby Transilvania.
Competiția s-a desfășurat la categoriile U 8,U 10 și U 12.
Clubul din Câmpia Turzii a participat la categoria U 10.
„Cu o echipa nouă și fără experiență competițională, copiii au pierdut toate meciurile desfășurate în cadrul turneului. Obiectivul principal al acestei deplasări a fost participarea la această competiție, dar în special ca noua echipă să se obișnuiască cu activitatea competițională. Mulțumesc cu această ocazie părinților pentru susținerea acordată, colegului meu de la Oradea, Valentin Dat, organizatorilor acestui turneu pentru implicarea și organizarea exemplară a acestei competiții, cât și noului meu colaborator Dragoș Mazăre, pentru seriozitatea și devotamentul arătate față de clubul care l-a format ca jucător,dar și față de copii”, ne-a declarat antrenorul Fetiță Valentin.