CN Rugby feminin. Locul 5 pentru Amazoanele din Câmpia Turzii, în etapa de la Bârlad

0
319

Bârladul a găzduit în acest weekend etapa a treia a Campionatului Național de Rugby 7s feminin, senioare și junioare. Runda a avut  loc pe 6 mai 2023, pe stadionul Rulmentul.  

Amazoanele de la Leii Câmpia Turzii au participat și la această etapă reușind să-și consolideze locul 5.

„La Bârlad am participat la etapa cu numărul 3 din turul Campionatului Național de Junioare și am reușit sa ne consolidăm locul 5. Așteptăm să vedem dacă primim bonus defensiv, având în vedere că am învins CSM București și Aurora Băicoi la difernță de 4 eseuri. Am avut puține emoții în zilele dinaintea meciului cu CSM București în specia, au fost  două zile în care am încercat să le concentrez pe fete doar la acest meci, deoarece în grupă eram în aceeași formulă cum am fost și etapa precedentă, cu Iași și cu CSM București.

Echipa din Iași este foarte greu de învins având în vedere că au o experiență enormă în spate, socotelile noastre erau să batem CSM București în grupă și să terminăm pe doi, apoi să ne luptăm pentru locurile 4, 5 și 6.

Am învins în primul meci cu  28 la 0 pe CSM București, presiunea mare de pe umerii mei m-a făcut sa țin fetele concentrate în zilele dinaintea etapei și am avut rezultatul așteptat.

 Am pierdut cu Iași unde am folosit fete cu mai puțină experiență ca să pot să introduce în teren toate fetele. Cu Băicoi am învins, scor 22-0 și am pierdut cu echipa din Cristian cu 24 la 5. Am terminat pe locul 5 urmând sa ne consolidăm acest loc și la general.Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în desfășurarea acestor deplasări și  sponsorilor noștri care au făcut posibilă mișcarea noastră rugby-stică.”, ne-a declarat antrenorul Octavian Cosmin Oltean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.