A avut loc ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal. Nicolae Ciucă: „PNL va continua să asigure stabilitatea României și o guvernare în beneficiul cetățenilor”

0
157

Liderii PNL s-au reunit, joi, în ședința BPN, pentru a discuta despre rotația guvernamentală și negocierile cu PSD, dar și despre problemele din interiorul partidului.

„În cadrul reuniunii Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal pe care am avut-o astăzi alături de colegii mei, am discutat despre prioritățile pe care le avem în perioada următoare, atât la nivelul guvernării, cât și pe plan politic. PNL va continua să asigure stabilitatea României și o guvernare în beneficiul cetățenilor.

Rămânem angajați pentru a atinge țintele și jaloanele din PNRR și pentru a absorbi fondurile europene, esențiale pentru modernizarea domeniilor precum sănătate, educație, infrastructură, dar și pentru reducerea decalajelor dintre regiuni. În această perioadă, depunem toate eforturile pentru a acorda fermierilor români sprijinul de care au nevoie, iar, după discuția președintelui Iohannis cu șefa Comisiei Europene, avem posibilitatea să obținem mai multe fonduri UE.

Totodată, pentru a ne atinge toate obiectivele asumate în buget, am solicitat să fie luate măsuri fiscale astfel încât să diminuăm cheltuielile bugetare. Vreau să fiu foarte clar: nu se pune problema reducerilor salariale sau a valorii investițiilor. Se analizează doar aspecte legate de chibzuiala cheltuielilor la bunuri și servicii la nivelul întregului guvern”, a subliniat liderul PNL, Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.