Haltă CFR transformată în pensiune. Managerul unui spital orășenesc a renovat clădirea unei halte CFR – monument istoric și a transformat-o într-o pensiune prezentată inclusiv pe cunoscutul site booking.com. În jurul haltei există însă plângeri penale, scandaluri, reclamații căci aceasta era monument istoric, iar lucrările executate au înregistrat nereguli, scrie clubferoviar.ro
Haltă CFR transformată în pensiune, fără autorizație. Clădirea este monument istoric…
Halta Câmpeni, județul Alba, a intrat recent în centrul unei dispute ce opune, pe de o parte, Asociația Apuseni Spirit, și pe de altă parte pe managerul Spitalului Câmpeni, Dragomir Morcan, ultimul achiziționând halta anul trecut de la alte persoane particulare din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.
Halta Câmpeni este inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Alba și a fost preluată de Morcan într-o stare avansată de degradare (vezi foto). Odată preluată halta, Morcan i-a înlocuit geamurile, acoperișul, a reparat zidăria, platforma pietonală înconjurătoare, parcare și a făcut compartimentări astfel încât aceasta să poată fi introdusă în circuitul turistic.
Fosta halta Câmpeni, devenită pensiunea de trei stele Casablanca, dezvăluie în fotografii utilitatea ei trecută. La mică distanță se zărește calea ferată îngustă învecinată. În fața ei a fost amplasat un mic trenuleț artizanal. Potrivit booking.com, pensiunea se închiriază în weekend la un tarif de 180 lei pe cameră, având o capacitate de aproximativ 15 persoane.
Însă aici se opresc aspectele idilice. Lucrările au fost făcute fără autorizație de construire valabilă, iar achiziția haltei s-a făcut anul trecut fără preemțiune oferită autorităților locale. Potrivit Asociației Apuseni Spirit lucrările ar fi fost făcute cu firmele care aveau contract cu spitalul la care el este manager și cu angajați ai Spitalului. Asociația mai susține că nu s-a respectat dreptul de preemțiune cerut de legislația patrimoniului cultural.
Pe partea de construcție, o verificare a Direcției Județene de Cultură a indicat faptul că lucrările realizate sunt neconforme cu statutul de monument istoric fiind realizate fără acordul Direcției Județene de Cultură, atât pe partea de schimbare destinație, cât și pe partea de lucrări.
Interesant este faptul că Direcția de Cultură pare a lua apărarea investitorului privat. Într-un proces verbal în care consemneqză situația, DJC Alba informează că nu i s-a solicitat drept de preemțiune dar că, și dacă acesta i-ar fi fost solicitat, DJC nu l-ar fi utilizat. Cu alte cuvinte nu e problemă că n-am fost întrebați dacă dorim cumpărarea monumentului istoric căci oricum nu am fi vrut aceasta.
DJC a aplicat o amendă contravențională de 4.000 de lei și a solicitat investitorului intrarea în legalitate. Radu Ioan Stoica, fondator Apuseni Spirit nu este mulțumit de măsuri. El spune că există o practică a autorităților locale, vizibilă nu doar în acest caz ci și în altele în care unei persoane care încalcă legea i se aplică o sancțiune minoră pentru fapta mai puțin gravă pentru a fi scăpat de sancțiuni semnificative obligatorii în cazul abaterilor grave, cum e și cea de față.