Ministerul Economiei, Florin Spătaru:”Unul dintre obiectivele ambițioase vizează modernizarea şi restructurarea industriei de apărare”

0
301

„Unul dintre obiectivele ambițioase din programul Ministerului Economiei pentru 2023 vizează modernizarea şi restructurarea industriei de apărare.

M-am întâlnit, la  Dâmbovița, cu o parte dintre directorii şi liderii de sindicat ai fabricilor din industria de apărare din toată țara. Le-am urat cele mai bune gânduri de început de an şi, totodată, pentru am discutat aplicat despre planurile pe care Ministerul Economiei le are pentru dezvoltarea acestui sector industrial strategic.

Anul trecut, am alocat industriei de apărare cel mai mare buget dedicat acestui sector în ultimii 30 de ani.

Le-am repetat directorilor că toți aceşti bani trebuie să se regăsească în proiecte sustenabile, iar în 2023 aştept ca aceste investiții să fie palpabile şi să genereze profit.

Îi mulțumesc pentru susținere şi preşedintelui Consiliului Județean Dâmbovița Corneliu Stefan care acordă o atenție deosebită acestui sector industrial, la Dâmbovița aflâdu-se trei fabrici din industria de apărare, Mija, Moreni si Dragomireşti”, a precizat ministrul Economiei, Florin Spataru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.