Un nou top 6 pentru Andreea Grecu în Cupa Mondială la bob!

0
312

Echipajul de dublu al României, cu pilotul Andreea Grecu și Teodora Vlad a terminat pe locul 6 competiția de la Winterberg, anunţă COSR. Cu două manșe echilibrate, româncele au încheiat întrecerea în 1:55.24 și s-au bucurat de poziția obținută și punctele primite în clasamentul Cupei Mondiale. În aceeași întrecere, dublul Georgeta Popescu- Antonia Sârbu s-a clasat pe locul 16.

Dublul Mihai Tentea-Mihai Păcioianu a încheiat competiția pe locul 12. În proba de bob 4 persoane, România, cu Mihai Tentea, Mihai Păcioianu, George Iordache și Ciprian Daroczi, s-a clasat a 13-a.

La Sigulda, la Cupa Mondială de sanie, în competiția masculină, Valentin Crețu a terminat la general pe locul 19, după ce în prima manșă a fost al 14-lea. Colegul său, Eduard Crăciun a sosit al 23-lea.

Pentru bob urmează săptămâna aceasta Cupa Mondială de la Altenberg, pentru sanieri, Campionatul European de la Sigulda.

Foto: Facebook/IBSF/FIluge

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.