miercuri, ianuarie 1, 2025

Premierul Nicolae Ciucă: „Facilităm accesul cetățenilor la soluțiile de compensare și plafonare a prețurilor la energie de care vor beneficia și în cursul anului viitor”

- Advertisement -spot_img
Must Read

„Facilităm accesul cetățenilor la soluțiile de compensare și plafonare a prețurilor la energie de care vor beneficia și în cursul anului viitor.

Am decis în ședința de guvern de astăzi să eliminăm obligația clienților casnici de a depune declarații privind locul de consum la care beneficiază de preț plafonat, în cazul în care au locuri de consum la domiciliu și la reședință. Sunt unele excepții pe care le menținem pentru persoanele care beneficiază de tariful cel mai mic la energie, respectiv de 0,68 de lei/kWh.

Tot astăzi, am preluat în legislația națională regulamentul european în baza căruia societățile comerciale cu activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor vor plăti o contribuție de solidaritate. Se aplică pentru profiturile excedentare, respectiv câştigurile care în acest an şi în anul următor vor depăşi cu peste 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021.

Asigurăm astfel finanțarea investițiilor în proiecte energetice strategice și   resurselor necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii prețurilor la energie.

În situații de criză, principiul solidarității trebuie să guverneze, în beneficiul cetățenilor și economiei”, a subliniat premierul Nicolae Ciucă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Avram Gal, Președinte PSD Câmpia Turzii – Mesaj pentru comunitate la final de 2024

AVRAM GAL, Președinte PSD: Dragi cetățeni ai municipiului Câmpia Turzii,La finalul acestui an, doresc să vă mulțumesc din suflet...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -