Ministrul Energiei, Virgil Popescu: „Termocentrala de la Mintia nu va fi aruncată la fier vechi!

0
328

„Așa după cum am spus: Termocentrala de la Mintia nu va fi aruncată la fier vechi! Din contră, a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piață – astăzi fiind achitată diferența sumei de până la peste 91 milioane de euro”, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Noul proprietar va face investiții de peste 1 miliard de euro, iar Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze proiectul. Totodată, deși inițial investiția urma să fie pentru realizarea unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, noul proprietar a stabilit deja soluția tehnică pentru o putere de 1700 MW.

Astăzi a fost făcut un nou pas pentru independența energetică a țării noastre. Îi doresc mult succes noului investitor și să finalizeze cât mai repede proiectul de la Mintia!”, a precizat ministrul Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.