Cu cele 9 goluri marcate marţi cu Muntenegru, căpitanul echipei României a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatelor Europene de Handbal, la feminin și masculin.
Mândri și bucuroși să o avem pe Cristina Neagu!
„O performanță excepțională, pentru o sportivă excepțională! Felicitări, Cristina Neagu! Îți mulțumim! Felicitări întregii echipe naționale feminine, care, deși a ratat calificarea în semifinalele Campionatelor Europene de Handbal, pierzând partida cu Muntenegru la doar un punct diferență, a demonstrat o pregătire, forță și ambiție demne de niște campioane. Fetele noastre au luptat până în ultima clipă și merită aplauzele și recunoștința noastră. Bravo, sunteți minunate și suntem mândri de voi!”, a notat Ministerul Sportului.
Foto: Twitter/ EHF EURO