vineri, ianuarie 10, 2025

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional

- Advertisement -spot_img
Must Read

Căminul pentru Persoane Vârstnice Aghireșu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean, a devenit funcțional, găzduind deja, începând cu săptămâna trecută, primii patru beneficiari.

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem mai mult decât bucuroși să anunțăm deschiderea acestui cămin, unde rezidenții vor beneficia de îngrijire de specialitate și de toate condițiile pentru o bătrânețe demnă și sigură.”

            Imobilul în cadrul căruia se desfășoară activitatea căminului are o capacitate de 36 de locuri, fiind o construcție nou edificată, din fonduri nerambursabile. Acesta dispune de camere cu unu sau două paturi, baie în fiecare cameră, televizor și rețea de internet. Totodată, sunt prevăzute spații de socializare, relaxare și recuperare.

            În vederea asigurării unor servicii de înaltă calitate, vor fi angajate cca. 40 de persoane, concursurile pentru ocuparea posturilor fiind programate a demara în perioada următoare.

            Operaționalizarea căminului destinat seniorilor s-a realizat în baza unui contract de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Cluj, DGASPC Cluj și Primăria comunei Aghireșu.

          DGASPC Cluj mai are în subordine alte trei cămine pentru persoane vârstnice, la Câmpia Turzii, Recea-Cristur și Gherla.

Citeste si: Au fost redeschise centrele pentru vârstnici – socializare, consiliere psihologică și cursuri de digitalizare pentru toți seniorii clujeni. Vezi locațiile!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -