Președintele Uniunii Salvați România a lansat, sâmbătă, acuzații dure la adresa șefului statului.
„Klaus Iohannis a vândut România unei mafii, care a destabilizat Justiția și vrea să o controleze politic.
Prețul: 1,2 miliarde de euro în prejudicii din cele 557 de dosare de mare corupție, care urmează să fie clasate”, a scris Drulă pe pagina de Facebook.
„Opt ani de regim Iohannis au distrus economia, bunăstarea și, acum, ultima speranță de dreptate a românilor.
A fost metodic, a pozat în campion al cinstei, dar acum vedem clar ce a urmărit: un parteneriat toxic cu PSD, pentru a alimenta camarila de firme și pile cu impunitate.
Între timp, oamenii cinstiți din România trăiesc mai prost și se uită cum clasa de privilegiați a Marelui Trădător de la Cotroceni se îmbuibă cu nemiluita.
Și oricât își dorește acest dictator închipuit, Opoziția e aici și nu pleacă nicăieri. Ne vom lupta cu sistemul lui mereu și peste tot.
Iar în 2024, regimul Iohannis va fi istorie. Ne revine responsabilitatea de a repara dezastrul după ei”, a completat acesta.