Tănăr decedat în localitatea Avram Iancu din Bihor
Luni, 17 octombrie a.c., în jurul orei 10.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost alertat să intervină pentru extragerea unei persoane prinsă sub un tractor, în localitatea Avram Iancu.
Tânăr decedat după ce a fost prins sub tractor. Salvatorii nu au mai putut face nimic
La locul producerii evenimentului au fost mobilizate în cel mai scurt timp, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii militari au acționat pentru extragerea victimei, care a fost predată ulterior echipajelor medicale. Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia.