joi, ianuarie 9, 2025

MAPN: Noi speculații cu privire la așa-zise „pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor”

- Advertisement -spot_img
Must Read

Revin speculațiile nefondate cu privire la așa-zise „pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor”

MAPN: Noi speculații cu privire la așa-zise „pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor”

În spațiul online circulă documentul din imagine, reprezentând o adresă trimisă de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj către Asociația Medicilor de Familie din același județ.
Speculațiile care acreditează ideea că acest document ar fi o dovadă a pregătirilor de mobilizare a rezerviștilor militari, pe care autoritățile statului român le-ar face pe ascuns, în contextul războiului din Ucraina, nu au nicio legătură cu realitatea.


De fapt, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, Direcțiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale și județene anual, până la data de 1 noiembrie, tabele cu cetățenii bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani care au afecțiuni medicale incompatibile cu serviciul militar.

Detalii, aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/77597,art. 47.


Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviștilor reprezintă o activitate cu caracter permanent, la termenele prevăzute de lege și nu are legătură cu situația de securitate din apropierea granițelor României.


Astfel de încercări de inducere în eroare a opiniei publice cu privire la derularea activităților curente din domeniul pregătirii populației pentru apărarea țării au mai existat și au fost semnalate prompt de structurile de informare publică ale MApN.


Reiterăm recomandarea de a verifica știrile apărute în spațiul virtual ce prezintă un vădit caracter alarmist prin instrumentele puse la dispoziție de către MApN în ceea ce privește informarea publicului atât pe site-ul oficial al instituției (în secțiunile „Comunicate de presă” și pe platforma „InfoRadar, dedicată combaterii dezinformării, https://inforadar.mapn.ro/”), cât și pe canalele oficiale din Social media.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Zeci de intervenții ale salvamontiștilor clujeni în perioada vacanței de iarnă

44 de intervenții ale salvamontiștilor clujeni în perioada vacanței de iarnăVacanța de iarnă a elevilor și zilele libere prilejuite...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -