vineri, ianuarie 10, 2025

Șoferul care a murit lovit de un bolovan se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca

- Advertisement -spot_img
Must Read

Șoferul care a murit pe Defileul Jiului, pe parbrizul căruia a căzut un bolovan desprins de pe versantul muntelui, era din județul Giurgiu. El se întorcea cu familia de la mormântul lui Arsenie Boca.

Șoferul care a murit lovit de un bolovan se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca

Bărbatul de 56 ani trăia de mai mult timp în Spania și a venit acasă pentru a organiza un parastas pentru soacra sa. În mașină se mai afla soția lui, sora acesteia și soțul femeii. Cei patru se întorceau de la Mănăstirea Prislop, unde fuseseră la mormântul lui Arsenie Boca. „Eram în mers cu mașina și a căzut un pietroi de pe versant direct pe cumnat. În plin”, a povestit cumnatul bărbatului pentru stirileprotv.ro.

Victima a fost resuscitată de salvatori, dar fără rezultat.

Tragedia este mare în familia bărbatului decedat. Pentru soția lui este a treia pierdere personală suferită în acest an. „A murit tatăl meu la jumătatea lui februarie, pe 27 februarie a murit fratele meu în Spania, de 54 de ani, și acum bărbatul”, a spus femeia.

Piatra s-a desprins de la o înălțime mare, conform reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), situația putând avea la bază mai multe cauze: vântul, apa care se scurge sau un animal sălbatic care trecea prin zonă.

După acest accident teribil, conducerea CNAIR a dispus verificări pe toate drumurile din zone montane.

Ca urmare a tragicului eveniment de astăzi de pe DN66 (Defileul Jiului), am cerut, din nou, tuturor directorilor regionali din cadrul CNAIR să realizeze verificări şi intervenţii suplimentare pe drumurile care tranzitează zone montane! Intervenim, monitorizăm permanent şi facem tot ce este posibil să protejăm participanţii la traficul rutier de pietre şi copaci care pot cădea de pe versanţi”, a spus Cristian Pistol, șeful CNAIR.

Polițiștii din Gorj au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu și Serviciului Rutier, care au stabilit faptul că un bărbat de 56 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Defileul-Jiului, din direcția Petroșani-Târgu-Jiu, un fragment din stâncă a lovit parbrizul mașinii. În urma loviturii, conducătorul auto a decedat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Citeste si. Un bărbat a MURIT pe loc după ce un bolovan desprins de pe munte a trecut prin parbrizul mașinii

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Patru mașini s-au făcut praf într-un accident grav, pe centura Vâlcele-Apahida. Doi copii mici au ajuns la spital

❗️Accident cu patru mașini pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un accident de circulație a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida. ISU Cluj...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -