CFR CLUJ – FARUL 1-3
Într-un meci contând pentru etapa a 7-a a Superligii, CFR Cluj a pierdut, scor 1-3 (1-1), pe teren propriu, cu Farul Constanţa.
Clujenii au deschis scorul în startul meciului prin Malele, după o centrare venită din lovitură liberă. Reușita a fost anulată pe motiv de ofside, iar după consultarea VAR-ului, centralul Radu Petrescu a arătat penalty pentru CFR, deoarece înaintea reușitei lui Malele, un apărător al oaspeților a jucat mingea cu mâna.
Malele a transformat cu siguranță de la punctul cu VAR.
Egalarea a venit în minutul 34, graţie reuşitei lui Pitu, după o centrare venită de la Nedelcu. Până la pauză, Hoban a mai avut o șansă de a marca, însă scorul pauzei a rămas 1-1.
Oaspeții au intrat mai bine în repriza a doua, iar în minutul 63 au intrat la conducerea jocului, după golul noului intrat Louis Munteanu. Același Munteanu a stabilit și scorul final al meciului, în minutul 87, 1-3 pentru Farul Constanța.
Etapa viitoare, CFRC Cluj va întâlni FC Voluntari. Partida se va disputa miercuri, 31 august, de la ora 19:15.