Premierul Nicolae Ciucă: „I-am felicitat personal și le-am mulțumit astăzi sportivilor români care au obținut rezultate excepționale la competițiile internaționale!”

0
246

Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de mulțumire și felicitare a sportivilor români care au obținut performanțe la competițiile internaționale.

„I-am felicitat personal și le-am mulțumit astăzi sportivilor români care au obținut rezultate excepționale la competițiile internaționale!

Acești tineri au rescris istoria performanței românești împreună cu elevii care au obținut rezultate admirabile la olimpiadele din toată lumea, și care, după foarte mulți ani, au reușit, prin rezultatele lor, să aducă bucurie și emoție tuturor românilor.

Prin succesele lor au adus cinste României și au făcut să fie auzit imnul național la cele mai importante competiții europene și mondiale din această vară. Rezultatele și performanța acestor tineri ne inspiră și pe noi  să performăm din punct de vedere administrativ, să avem rezultate economice și financiare mai bune și să asigurăm o recunoaștere pe măsura eforturilor lor. Am decis, la nivelul Guvernului, să majorăm cu 50% valoarea premiilor pe care le acordăm sportivilor care obțin rezultate deosebite la competiții sportive.

Vreau să le mulțumesc, de asemenea, antrenorilor, staff-urilor tehnice, familiilor și tuturor celor care i-au încurajat și i-au susținut pe drumul performanței!

În calitate de premier, îmi asum în continuare decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalități pentru a sprijini aceste eforturi și a crea cadrul necesar care să se concretizeze într-o infrastructură de pregătire mai bună și într-o nouă Strategie națională pentru sport”, a precizat premierul Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.