Primarul Emil Boc a anunțat noua locație propusă pentru realizarea unui aqua park în Cluj-Napoca.
Emil Boc a anunțat că acum aleșii locali vor vota alocarea fondurilor pentru realizarea studiilor de fundamentare pentru acest Aquapark, care va fi făcut unde este acum ștrandul Sun.
Boc a anunțat locația viitorului Aquapark din Cluj-Napoca
Emil Boc: “Prin efortul colegilor mei, a reușit să avem o suprafață curată din punct de vedere juridic, de circa 5.5 ha, în zona ștrandului SUN, Cora, pe care o cunoașteți. Suprafața actuală e de 1.5 ha, acolo unde sunt acum bazinele, diferența a fost obținută prin câștigarea de către municipalitate a unor procese juridice.
La un vot distanță este demararea studiilor de fundamentare, apoi de fezabilitate, prin concesiune de lucrări publice”, a declarat edilul, citat de Ziua de Cluj.
Proiecte pentru aqua-park-uri au fost lansate în mai multe locații din județ. În Turda, primăria a lansat în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal care cuprinde construcția unui aquapark în partea estică a municipiului. Proiectul este estimat la 32 de milioane de euro și va depăși ca suprafață aquaparkul Nymphaea de la Oradea.
Aquaparkul de la Turda va fi construit pe malul râului Arieș, într-o zonă pe care Primăria vrea să o transforme într-un spațiu sportiv și de agrement. Proiectul, care va fi realizat din fonduri europene, se află în imediata apropiere a Sălii Polivalente aflate în construcție.