De la Armata a 4-a, (de Nord) la Divizia 4 Infanterie „Gemina”

0
941

Vineri, 12 august, la sediul comandamentul  Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, a avut loc un simpozion cu prilejul împlinirii a 106 ani de la înființarea Armatei a 4-a de Nord.

Activitatea a fost condusă de comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu și l-a avut ca invitat pe cel de-al 50-lea comandant al marii unități, general maior (r) Ioan Manci. Acesta a susținut o prelegere și a emoționat publicul prin împărtășirea contribuției Armatei a 4-a (de Nord) la înfăptuirea Marii Uniri și rememorarea faptelor de vitejie și tradițiilor de luptă.

La eveniment a fost prezent personalul Comandamentului Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina” și al Batalionului 400 Sprijin ,,Feleacu”.

*

În acest an se împlinesc 106 ani de la semnarea de către regele Ferdinand I al României, în noaptea de 14 spre 15 august 1916, a Înaltului Decret nr. 2784, documentul de înființare a Armatei a 4-a (de Nord), cu comandamentul instalat la Bacău și misiunea de eliberare a Transilvaniei și atingerea aliniamentului Cluj-Gherla-Dej.

Text: Oana Boier

Foto: Emil Moritz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.