La finalul ședinței de guvern din 10 august, ministrul agriculturii Petre Daea a susţinut un briefing de presă şi a anunţat că a fost încheiat recoltatul la grâu în toată ţară şi a subliniat că România are producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export:
„Producţia pe care a obţinut-o România la cultura grâului asigură consumul integral al ţării şi disponibilităţi pentru export, motiv pentru care întreaga producţie care a fost recoltată are trei destinaţii: înmagazinarea şi păstrarea în magazii şi depozite bine controlate din punct de vedere al condiţiilor de păstrare, în depozitele pe care le au procesatorii în vederea transformării acesteia în făină şi pâine şi disponibilităţile către export.
„Am început recoltatul la floarea soarelui”
Am început recoltatul la floarea soarelui. Este pentru prima dată în România când înccepem la această dată. Întreaga producţie va fi destinată depozitării immediate în aşa fel încât să nu pierdem niciun moment pe care l-am putea valorifica pentru strângerea acestei recolte”, a precizat ministrul Daea.