Cei de la partidul AUR au lansat o platformă prin intermediul căreia orice persoană se poate înscrie pentru a fi candidat al partidului, atât la alegerile locale, cât și la cele de la nivel central sau european, scrie Turdanews.net
”În ultimii 30 de ani am fost conduși de oameni slab pregătiți, coruptibili, șantajabili, iar asta a dus România pe marginea prăpastiei. Pentru salvarea ei e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi.
Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR) îți dă acum posibilitatea de a te implica, la nivel local, central sau european.
Pentru cele 4 rânduri de alegeri, din anul electoral 2024, este nevoie de foarte mulți candidați. Noi ni-i dorim pe cei mai buni.
Ai o echipă, un program politic sau idei bune, care crezi că ar putea fi implementate? Ești patriot, onest și dispus la sacrificii, pentru binele comun? Dacă da, te invităm să te înscrii pentru a candida pe listele AUR.
Candidații selectați vor beneficia de suport de specialitate și cursuri de pregătire a campaniilor electorale din 2024.
Data limită de înscriere pentru această sesiune este 30 septembrie 2022.”, au transmis cei de la AUR.
La alegerile locale din 2020, AUR nu a fost vizibil la nivelul municipiilor Turda și Câmpia Turzii, însă la alegerile parlamentyare au reușit să contabilizeze circa 10% din voturile alegătorilor, procent care lke-ar putea aduce și accesul în Consiliile Locale din cele două localități, la următoarele alegeri.
Cei interesați să candideze sub sigla AUR, o pot face AICI.
Sursa: Turda News