Un accident rutier a avut loc între în Turda joi. Unul dintre șoferii implicați s-a răsturnat cu mașina în urma impactului.
În accident au fost implicate două mașini și, din fericire, nimeni nu a fost rănit:
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați să intervină în urma unui accident produs pe strada Dr. Ion Rațiu din municipiul Turda. La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.
O șoferiță de 19 ani s-a răsturnat cu mașina într-o intersecție din Turda
O persoană a fost consultată de echipajul SAJ, fără a fi transportată la spital. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor la locul accidentului prin deconectarea bornelor bateriei, precum și pentru siguranța salvatorilor.
În jurul orei 16.30, polițiștii au intervenit la accident, care s-a produs la intersecția dintre strada Dr. Ioan Rațiu și strada Horea, din municipiul Turda.
Coliziunea s-ar fi produs între o mașină condusă de o tânără de 19 ani, din Turda, care se deplasa pe strada Horea, și o mașină condusă de un tânăr de 23 de ani, din județul Mureș, care se deplasa pe strada Dr. Ioan Rațiu. În urma coliziunii, mașina condusă de tânără s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Cei doi șoferi au refuzat transportul la o unitate medicală. Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative.
Citeste si: Fată de 19 ani arestată: a tâlhărit o minoră din Turda în plină stradă