vineri, ianuarie 10, 2025

Bărbat arestat la Câmpia Turzii pentru șantaj și amenințare

- Advertisement -spot_img
Must Read

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Cluj a fost reținut de polițiști și ulterior arestat, pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, 3 acte materiale și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbat arestat la Câmpia Turzii pentru șantaj și amenințare

Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, a reieșit faptul că, în perioada februarie-iunie a.c., acesta ar fi săvârșit 3 acte de amenințare asupra unui bărbat în vârstă de 31 de ani, cu scopul de a obține de la acesta sume de bani.

De asemenea, la data de 10 iulie a.c., aflându-se în proximitatea unei unități de învățământ, cel în cauză ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, prin amenințări cu acte de violență la adresa aceluiași bărbat.

Cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, la data de 20 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele acestuia, iar în baza ordonanței a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraților Judecătoriei Turda, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -