Pompierii din Câmpia Turzii și Turda s-au deplasat de urgență în această după-masă la un incendiu izbucnit într-o garsonieră de pe strada Oțelarilor, din Câmpia Turzii.
Trei autospeciale de stins incendii (inclusiv o autoscară) au ajuns rapid la fața locului și pompierii au lichidat incendiul.
Focul ar fi izbucnit de la un recipient cu benzină. Proprietarul ar fi încercat să pornească o bicicletă cu motor în casă, dar nu își explică cum a luat foc totul.
Incendiu într-o garsonieră de pe Oțelarilor, Câmpia Turzii
Din fericire nu au existat victime, doar pagube materiale.
„Pompierii turdeni au fost solicitați în urmă cu puține momente să stingă un incendiu de garsonieră în Câmpia Turzii, pe strada Oțelarilor. La fața locului merg două autospeciale, iar din primele informații nu sunt victime. Vom reveni cu o informare în funcție de gravitatea evenimentului.”, transmite ISU Cluj
„Incendiul se manifestă la bucătăria locuinței, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Pompierii lucrează pentru lichidare. Nu sunt victime sau persoane care să solicite sprijin medical.”, mai transmite ISU Cluj.
Citeste si: Un alt tânăr șofer prins pozitiv la DrugTest, în Câmpia Turzii