Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 21 iunie 2022, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Președintele României a adresat felicitări Președinției franceze a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse și rezultatele obținute în avansarea agendei europene, într-o perioadă fără precedent generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
În cadrul întrevederii, au fost abordate, în principal, temele de actualitate care se vor afla pe agenda reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, respectiv evoluțiile de securitate și sprijinul acordat Ucrainei, cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, situația economică, precum şi relațiile Uniunii Europene cu Balcanii de Vest. Au fost, de asemenea, prezentate principalele obiective urmărite la viitorul Summit NATO de la Madrid, de la sfârșitul lunii iunie.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că atât reuniunea Consiliului European, cât şi Summitul NATO din această lună vor reprezenta repere importante în ceea ce priveşte abordarea agendei europene și globale complexe, marcate de războiul din Ucraina și consecințele acestuia la nivel politic, economic și social.
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea continuării sprijinului statelor membre UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de războiul din Ucraina. În acest sens, Președintele României a exprimat speranța că, prin Conferinţa Donatorilor pentru Republica Moldova, pe care România o va găzdui în luna iulie, în continuarea celei organizate în luna aprilie la Berlin, se va reuşi mobilizarea unui important sprijin financiar pentru această ţară.