Prim-ministrul Nicolae  Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții Asociației Profesionale a Ciobanilor

0
266

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă i-a primit, la Palatul Victoria, pe reprezentanții Asociației Profesionale a Ciobanilor.

La întâlnire, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, au fost analizate oportunitățile generate de utilizarea fondurilor europene pentru crescătorii de ovine, precum și soluțiile necesare pentru dezvoltarea  acestui sector, anunţă Guvernul României.

Premierul a subliniat că agricultura este un domeniu prioritar la nivelul Executivului, mai ales în contextul în care securitatea alimentară a țării depinde în mare măsură de sprijinul acordat fermierilor de statul român, atât  prin intermediul fondurilor europene, cât și prin finanțările asigurate din bugetul național.

Fermierii au prezentat provocările cu care se confruntă, precum  utilizarea pășunilor, procesarea produselor, genotiparea sau forța de muncă. La rândul său, premierul i-a asigurat de întreg sprijinul Guvernului față de producătorii de ovine, urmând ca, împreună cu ministrul Agriculturii, să fie identificate și implementate soluțiile necesare, în parteneriat cu instituțiile statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.