Republica Coreea a donat României 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19
Astăzi, 16 mai 2022, a avut loc la sediul companiei Unifarm, în prezența Ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și a Excelenței Sale, Rim Gap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, ceremonia de donație a 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19.
În cadrul ceremoniei, Ministrul Sănătății și Ambasadorul Republicii Coreea în România au evidențiat cooperarea strânsă dintre cele două guverne în domeniul sănătății publice, în special în efortul de a lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Reamintim faptul că în luna octombrie a anului 2021 România a oferit ajutor statului coreean printr-o donație de vaccinuri Moderna.
Testele primite de Ministerul Sănătății vor fi repartizate unităților medicale, serviciilor județene de ambulanță și centrelor rezidențiale și vor fi folosite pentru testarea persoanelor suspecte că sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 dar și a pacienților, pentru a fi evitate focarele.