Un incendiu puternic cu mai multe explozii a izbucnit, vineri, în zona industrială a municipiului Oradea de pe Calea Borşului, din primele informaţii focul pornind la depozitul de colete Cargus.
Incendiu URIAȘ în Oradea la Depozitul de colete Cargus. Peste 100 de pompieri au luptat cu flăcările
Peste 100 de pompieri militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu de mari proporții, izbucnit vineri, 13 mai, pe strada Borșului din Oradea, la o hala care adăpostește depozitul Black Sea de materiale și echipamente sanitare și de climatizare și depozitul firmei de curierat Cargus.
„Dată fiind amploarea incendiului și condițiile dificile de desfășurare a operațiunii, inspectorul șef, general de brigadă Caba Sorin Mihai, care a coordonat și condus operațiunea în teren, a ordonat activarea grupei operative și suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție, astfel că, pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru împiedicarea propagării flăcărilor la clădirea administrativă, un număr de peste 100 de pompieri militari din cadrul a 4 subunități au acționat cu 10 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 3 autospeciale de lucru la înălțime și 1 autospecială de descarcerare grea, la locul intervenției fiind mobilizate și alte șase autospeciale de suport logistic (care au transportat personal de intervenție, combustibil, spumogen, butelii cu aer comprimat etc.).
Concomitent cu acțiunea de localizare și lichidare a focarelor, au fost constituite echipe de căutare-salvare care au verificat toate spațiile din interiorul clădirii administrative pentru salvarea eventualelor victime.
Pe timpul intervenției, au primit îngrijiri medicale trei persoane, dintre care două cu atac de panică și o a treia persoană care prezenta arsuri de gradul I la nivelul mâinii.
Incendiul a fost localizat în aproximativ 40 de minute și stins în jurul orei 12.30, echipajele de pompieri militari acționând în continuare și la această oră pentru căutarea și lichidarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative.
Pompierii militari au reușit să salveze clădirea administrativă lipită de hala în flăcări.
Deși mesajul RO-Alert pentru avertizarea populației a fost pregătit imediat după primirea apelului care sesiza producerea evenimentului, nu s-a impus transmiterea acestuia întrucât norul de fum nu se îndrepta spre zonele de locuințe din municipiu și zona metropolitană”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Vezi VIDEO și mai multe detalii AICI!
Sursa: bihon.ro