Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: „Vizita în Alba a confirmat că acest județ poate fi considerat model”

0
248

„Vizita în Alba a confirmat că acest județ poate fi considerat model al modului de administrare la nivel local și al colaborării cu Guvernul pentru îndeplinirea angajamentelor asumate față de cetățeni.

Avem nevoie de dialog și de cunoașterea permanentă a realității pentru a adapta tot ansamblul de măsuri la nevoile cetățenilor.

Atât în Guvern, la nivelul coaliției de guvernare cât și prin colaborarea cu Banca Națională a României avem responsabilitatea gestionarii acestei crize, prezentă nu doar în România, ci în plan european.

Creșterea prețurilor și întreruperea lanțurilor de aprovizionare sunt generate de invazia ilegală din Ucraina. Este datoria noastră să căutăm soluții și să răspundem cu măsuri concrete. Ca stat european, ne-am bucurat de solidaritatea Uniunii Europene. O veste bună am primit-o astăzi de la domnul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care se află la Bruxelles.

Avem acordul pentru finanțarea Pachetului de măsuri ”Sprijin pentru România” din fonduri europene, pe lângă resursele naționale disponibilizate.

Din suma totală de 17,3 miliarde lei, 60% sunt destinate investițiilor, iar 40%   măsurilor de natură socială, pentru oamenii din categorii vulnerabile, care au nevoie de solidaritatea noastră, a tuturor. Noi, la fel ca întreaga Europă, am învățat de la criza economică precedentă că putem trece cu bine prin criză nu prin măsuri de austeritate, ci prin asigurarea banilor necesari pentru derularea investițiilor.

Iar ceea ce am remarcat astăzi la Alba, vizitând investiții private importante, precum cele de la Transavia, Star Assembly, văzând și rezultatele investițiilor realizate de autoritățile locale, reprezintă confirmarea rolului important pe care investițiile le au pentru dezvoltarea comunității”, a precizat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Foto: Guvernul Romaniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.