Căpitan Comandor Vasile Alin Cioba, de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, este unul dintre puținii militari activi care reușesc să ducă la bun sfârșit misiuni atât în aer, la manșa elicopterului IAR 330 Puma Socat, cât și la sol, cu stiloul în mână, reprezentând unitatea noastră și apărând interesele Armatei Române, se precizează pe pagina oficială Bazei 71 Aeriană.
Căpitan Comandor Vasile Alin Cioba, de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, misiuni de succes pe două”flancuri”
După o carieră care a început în anul 2003 chiar aici la Baza 71 Aeriană, ca pilot în cadrul escadrilei de elicoptere, colegul nostru și-a continuat pregătirea la Baza 90 Transport Aerian şi la Statul Major al Forțelor Aeriene reuşind obținerea dublei specializări – pilot – jurist militar.
„Mă bucur să fac parte din colectivul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, să pot să îmi slujesc patria și mai mult de atât, să pot da randamentul dorit de superiorii mei pe cele două ‘flancuri’ pe care îmi desfășor activitatea deja de mai bine de 20 de ani.
Personal, consider că cele două arme nu se exclud una pe cealaltă, ci mai degrabă se completează, astfel știind exact cum îmi pot reprezenta colegii, interesele unității și ale conducerii sale, chiar ținând cont de ceea ce se întâmplă în teren.
Pe cealaltă parte a baricadei, fiecare moment pentru mine și pentru camarazii mei de arme, repezintă o decizie majoră, o reacție asumată și totodată care trebuie calculată cât de precis se poate, un lucru pe care segmentul de Justiție Militară mă determină să îl privesc mult mai îndeaproape și mai clar, ținând seamă de normele și aspectul scriptic legal în vigoare, pentru fiecare procedură pe care o executăm.” a declarat Căpitanul Comandor Vasile Alin Cioba.
Putem afirma într-o formulă generală, faptul că avem plăcerea să avem în „familia” noastră , un ‘jurist la înălțimea așteptărilor’ şi un ‘pilot care știe cum să gestioneze problemele și pe ciorne’, nu doar la manșă, ci și cu actele normative.
Foto: Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”
Denisa Mărginean Cărăian pentru ABC News Transilvania