sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Noile măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, se aplică de AZI, 9 Decembrie 2021

- Advertisement -spot_img
Must Read

Desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție.

Noile măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, se aplică de AZI, 9 Decembrie 2021


Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în spații închise sau deschise, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise este permisă în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. **

Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5.00-22.00, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție. **

Organizarea și desfășurarea de cursuri, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshop-uri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă doar în intervalul orar 5.00-22.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică. *

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase sunt permise numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin al ministrului sănătății cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Activitățile recreative și sportive în aer liber sunt interzise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. *
🪧 Se mențin măsurile referitoare la organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție. *

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-22.00. Măsurile se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.


Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenorialului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Se propune consumarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber.


🏬 Activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale, este permisă.


🔘 Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale.


Accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp este permis tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.


Activitatea de cazare în structurile de primire turistice este permisă. *
Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-22.00. Prin excepție de la prevederile în intervalul orar 22.00 – 05.00 operatorii economici să poată activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri să își poată desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.


În perioada 24.12.2021 – 25.12.2021 respectiv 31.12.2021 – 01.01.2022, activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, precum și la terase, este permisă fără restricții de program și cu participarea până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.


Activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, este permisă, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.


Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.


Activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness se desfășoară în condițiile ordinului comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. *

Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-22.00. *

Desfășurarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise sau deschise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5.00-22.00. *

Activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.

Activitatea târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale. *

  • Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
    ** Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
    În perioada 31.12.2021-01.01.2022, evenimentele specifice dedicate marcării trecerii în noul an, pot fi organizate și desfășurate în aer liber fără a fi limitate la un anumit interval orar, la un anumit număr de participanți sau la îndeplinirea anumitor condiții de către aceștia, dar cu respectarea strictă de către organizatori a măsurilor de protecție sanitară ce vizează portul măștii de protecție și a celorlalte măsuri de diminuare a riscului epidemiologic.

Citeste si: Liber la petreceri de Sărbători, Arafat anunță relaxările: fără mască, fără certificat verde la mall, fără restricții de circulație

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

METEO: Abia acum vine iarna adevărată. Clujul se află sub Cod Galben de viscol și ninsori

Vremea se răcește accentuat, iar meteorologii anunță precipitații mixte sub formă de ploi și lapoviță. Prognoza meteo pentru Cluj.Sâmbătă,...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -