Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda au reținut ieri, 28 octombrie, un bărbat de 31 de ani, din Turda, cercetat pentru două fapte de furt calificat, sâvârșite în municipiu. La aceeași dată, Judecătoria Turda a emis mandatul de arestare preventivă pe numele acestuia.
Turdean arestat după ce a furat din curtea unei grădinițe
Din cercetări a reieșit că la data de 25 aprilie a.c.,cel în cauză ar fi pătruns în curtea unui imobil din municipiul Turda, de unde ar fi sustras mai multe bunuri metalice, iar în cursul acestei luni a sutras din curtea unei instituții preșcolare de educare și îngrijire, o rolă de tablă, cauzând un prejudiciu de 2.000 de lei.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii față de bărbat, iar în cursul aceleiași zile acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cel în cauză a fost condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.