Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață pe strada Libertății din Apahida, doua persoane fiind lovite de un autoturism.
Două femei lovite din plin de o mașină: se deplasau pe marginea unei străzi din Apahida
ISU Cluj a trimis la fața locului ambulanțe SMURD iar Poliția Rutieră cercetează ce s-a întâmplat.
UPDATE/ ISU Cluj anunță că vineri dimineață în jurul orei 07:00 a fost alertat pentru a interveni în cazul unui eveniment rutier produs pe un drum lateral din Apahida, Cluj.
”Un autoturism a accidentat două femei de aproximativ 50 ani care circulau pe marginea drumului. Cele două persoane au fost transportate de ambulanță SMURD și ambulanță SAJ la spital, conștiente”, au transmis pompierii clujeni.
Potrivit IPJ Cluj, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Apahida care conducea un autoturism în direcția localității Jucu a accidentat două femei în vârstă de 46 și 49 de ani, din comuna Mociu, respectiv Cămărașu, din cercetările preliminare rezultând că acestea s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, cu spatele la trafic.
”Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ”, au spus polițiștii clujeni.