sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Tot nu se respectă regulile! Noi SANCȚIUNI aplicate în urma controalelor efectuate pe lacurile Tarnița și Fântânele

- Advertisement -spot_img
Must Read

În perioada 31 iulie – 1 august, echipe de specialiști aparținând Consiliului Județean Cluj, împreună cu reprezentați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au efectuat o serie de controale tematice pe lacurile Tarnița și Fântânele în vederea depistării ambarcațiunilor care folosesc motoare termice.

Tot nu se respectă regulile! Noi SANCȚIUNI aplicate în urma controalelor efectuate pe lacurile Tarnița și Fântânele

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Odată cu intrarea în vigoare a noilor regulamente, Consiliul Județean a demarat acțiunile de patrulare și control în cadrul acestor zone de agrement montane, intens vizitate de turiști. Pentru ca timpul lor liber petrecut pe aceste lacuri să fie unul cât mai de calitate, dar și pentru protejarea principalei sursei de apă potabilă a Clujului, misiunile de acest gen vor continua, astfel încât toți cei care folosesc suprafața apei să o facă non-invaziv pentru mediu”.

            Concret, în weekendul recent încheiat, echipele de control au depistat nu mai puțin de 13 bărci și pontoane cu motor care utilizau carburanți fosili. Pentru două dintre acestea au fost întocmite, pe loc, procese verbale de contravenție. Pentru restul, în vederea sancționării corespunzătoare, Consiliul Județean a solicitat Autorității Navale Române – Oficiul de Căpitănie Dej informații referitoare la proprietarii respectivelor ambarcațiuni.

            În ceea ce privește cuantumul amenzilor, conform noilor regulamente de navigație recent validate de Ministerul Transporturilor, accesul cu mijloace care utilizează combustibili fosili este sancționat cu sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoane juridice amenzile variază între 25.000 și 50.000 de lei.

            În vederea eficientizării măsurilor de monitorizare și control pe cele două lacuri montane, Consiliul Județean va achiziționa în perioada imediat următoare două noi ambarcațiuni, mai multe camere de filmat în zonele de acces, precum și o autoutilitară. De asemenea, va fi utilizată și o dronă profesională, aflată deja în dotarea instituției.

Citeste si: https://www.abcnewsromania.ro/news/autoritatile-clujene-interzic-navigatia-poluanta-pe-lacurile-tarnita-si-fantanele/

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -