Prefectul Dumitru Tiplea a luat notă cu îngrijorare despre situația de la exploatarea minieră situată în Băița, orașul Nucet, unde două companii își dispută în instanță dreptul de exploatare a carierei.
Minerii de la Băița au intrat în greva foamei. Care este motivul?
Astăzi, 30 iunie, începând cu ora 13.00, trei angajați ai SC Băița Bihor SA, aflată în protest din 15 iunie, au anunțat oficial intrarea în greva foamei. Cele trei persoane sunt monitorizate zilnic din punct de vedere medical de către Serviciul de Ambulanță Bihor. Totodată, Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor asigură ordinea publică pentru a preveni eventualele incidente.
Prefectul Dumitru Țiplea precizează că: „monitorizăm cu atenție situația încă de la începutul protestului și am informat ministerele de resort asupra doleanțelor protestatarilor. Înțelegem impactul social al situației, e normal ca oamenii să fie îngrijorați pentru ziua de mâine, dar rezolvarea poate veni doar prin dialog, și nu prin gesturi extreme. Urmărim în continuare derularea evenimentelor și depunem toate eforturile pentru rezolvarea situației fără incidente nedorite.”
Știrea inițială:
Ortacii de la Mina Băița, din județul Bihor, au ajuns la capătul răbdării. Cu riscul de a-și pune viața în pericol, ei au intrat miercuri, 30 iunie 2021, în greva foamei.
După 16 zile de protest, văzând că vocile nu le sunt ascultate, trei dintre mineri au anunțat că recurg la această formă extremă de protest.
Ei susțin că au uzat de toate formele de protest: au stat blocați în mină, în rapel și în corzi, împreună cu directorul Maria Trip. Pe urmă, marți, sute de oameni – membrii ai familiilor lor, preoți ori foști angajați au intrat în mină pentru a cere dreptul la muncă, prezența autorităților, a președintelui Agenției Naționale a Resurselor Minerale, a Ministrului Economiei la Băița.
După toate cele întâmplate, minerii sunt de părere că dacă li s-a luat dreptul la muncă (prin faptul că nu li s-a permis să exploateze calcarul), li s-a luat și dreptul la viață.
Ei sunt deciși să stea în greva foamei până când factorii de decizie vor veni cu o decizie favorabilă lor.